Îți bei cafeaua zilnic.Îți place așa…cu foarte puțin zahăr,că spui tu…trebuie să fie și dulce,cât de cât,dar nimic cu se compară cu amarul ei.Nu-ți uiți niciodată țigările.Ba chiar ai 2-3,să fii sigur,deși…tu fumezi una.În fiecare dimineață.
Te-am văzut abătut în zorii zilei și pur și simplu am stat lângă tine.Nu am spus nimic,pentru că…ce rost ar fi avut?Iartă-mă,greșeala mea.Poate unica…Tu le știi mai bine.Mă privești cu dispreț si pui tot mai mult zahăr în cafeaua ta incredibil de amară.La fel ca tine,aș putea spune.Și totuși îți zâmbesc pentru că…așa zâmbesc eu.Mă știi doar.
Mă ascund de oameni doar când nu sunt acasă,iar atunci sunt așa…o domnișoară la modul serios.Acasă sunt doar o copilă.Dimineața asta te-am privit ca pe oricare alt om și totuși ți-am zâmbit.De te-aș fi văzut pe stradă…te-aș fi ocolit.Te-am privit cum țigara te omoară încet în fiecare dimineață,dar astăzi vroiai să-mi arăți că tu o vei omorî.Cât te înșeli…Te-am privit și mi-am legănat ușor capul zâmbind.
Guști cafeaua și tot ce spui este: „Nu are zăhar.”.Nu sunt deloc uimită.Și cu coada ochiului îmi analizezi mișcările,acum atât de ușoare…și sorbi zgomotos din ceașca ta.Nu spun nimic,și te macină tăcerea mea.De fapt în sinea mea am scris două romane despre tine,despre felul cum îți omori fiecare dimineață la o țigară.
”Mai trebuie zahăr.”Spui apăsat.Zâmbesc și mă ridic.Mă urmărești cu privirea și rămâi mut când îți aduc mierea.„Uite miere.E mai sănătoasă.”Rămâi nemișcat și mă privești cu dispreț,ca și cum te-aș fi umilit.Îți zâmbesc și plec.Nu vei știi niciodată ce înseamnă mierea.
